Alessandro Mucea, câștigătorul sezonului 1 de la ”SuperStar” nu a primit un milion de lei, așa cum ar fi trebuit. Câți bani i-a reținut statul român?
Alessandro Mucea, tânărul de 18 ani care a reușit să câștige show-ul de pe Pro TV, a intrat în posesia banilor. Din păcate, acesta nu a încasat suma întreagă de 1 milion de lei, căci premiul este impozitat de către stat.
Conform legilor din România, veniturile obținute din premii se impozitează prin reținerea la sursă cu o cotă de 10%. Acest procent se aplică asupra venitului net determinat. După câteva calcule, ne putem da seama că Alessandro a rămas doar cu 900.000 de lei din suma totală a premiului de la SuperStar. Cu toate acestea, el se poate bucura de o sumă frumoasă de bani.
Câștigătorul show-ului SuperStar a apărut pe coperta revistei Taifasuri. Tot pentru această publicație, Alessandro Mucea a mărturisit ce va face cu banii.
”Fratele meu mi-a spus că am primit tot pachetul: și concurs câștigat, și iubită, și faimă, și bani…tot.
Nu știu exact cum va fi viața mea după concurs, dar știu ce vreau să fac. Mai departe vreau să mă apuc de învățat muzică si de a deveni mai bun în ceea ce fac. Banii pe care i-am câștigat îi voi investi în muzică și nu în altceva, voi investi mai ales în cultura mea muzicală”, a povestit tânărul, pentru revistă.
Alessandro este elev în clasa a XII-a la Colegiul „Petru Poni“ din Roman, profilul economic. Acesta este, de asemenea, primul câștigător al emisiunii SuperStar, jurizată de Raluka, Carla’s Dreams, Marius Moga și Smiley, la PRO TV.
”Parcă nu e adevărat că eu, băiatul timid din satul Cotu Vameş, care încă mă emoţionez în faţa unei camere de luat vederi, am reuşit”, mărturisea tânărul care a cucerit o țară întreagă cu melodiile interpretate, în special cu celebra melodie ”La Boheme”, a lui Charles Aznavour.
VEZI ȘI: CINE ESTE ALESSANDRO MUCEA, CÂȘTIGĂTORUL PRIMULUI SEZON „SUPERSTAR” ROMÂNIA, DE LA PRO TV